Descriere
Sarmalele se regăsesc în toată regiunea Balcanilor, în diverse compoziţii şi forme, “ambalate” într-o multitudine de foi, de la cele de viţă la cele de varză (dulce sau murată) sau frunze de podbal.
Etimologic, numele sarmalelor provine din termenul turcesc sarmak – a răsuci, a rula – dar se regăsesc în regiunea balcanică, din Turcia şi până în Croaţia, și sub denumirea de dolmates, de la termenul dolma(umplut, în turcă). Se pare că o versiune arhaică a sarmalelor, umplute cu carne în amestec cu mei sau miez de dovleac, exista în această regiune încă din perioada romană. Nu e de mirare, aşadar, că sarmalele au în viaţa românilor o valoare aproape antropologică.
Sarmalele sunt mâncarea riturilor de trecere, a aniversărilor, a celebrării bucuriilor şi nefericirilor, şi se regăsesc la toate mesele ritualice (nunţi, botezuri, înmormântări, parastasuri, etc).