Băcăniile din colț de stradă din mahalale s-au dezvoltat mai ales în secolul XX, pentru a bloca și descuraja vânzătorii ambulanți, comerțul la ușa casei, care devenea stânjenitor și necontrolabil și perceperea de taxe. Cei care deschideau băcănii în mahalale erau, de regulă, foști băieți de prăvălie la ”magazinele de coloniale” de pe Lipscani sau Calea Victoriei. Aduceau în mahalale sloganul ”Cinstea e sufletul comerțului”, dar și rigoarea impusă de prevederea mai veche a primului primar ales al Capitalei, Barbu Vlădoianu, privind stabilitatea localului, declararea afacerii în cel mult 30 de zile, sub amenințarea unor amenzi usturătoare sau a închiderii băcăniei.

Perioada interbelică este spațiul istoric de extensie al băcăniilor de lux din centrul orașului. Cine dintre bunicii și străbunicii noștri nu ne-au povestit, cu plăcere, despre băcănia lui Teodor Dinischiotu, de lângă Berărie, sau despre magazinele de salamuri delicioase ale Fraților Rochus, sau despre produsele de patiserie ale lui Otto Gagel sau Herdan.

Acum, cu cherhanaua etimologia e următoarea, iar cei interesați numai de mâncare pot sări următorul paragraf :

În toată lumea irano-otomană, din India până în Balcani și în toată Asia centrală, sintagma persană „karhana” a devenit termenul generic pentru atelier sau fabrică (de la pers. kar = muncă, a munci, și hana = casă, local, clădire… karhana  >> locul în care se muncește organizat, atelierul.

Și astăzi, din hindi până în turcă, karhana = fabrică, uzină, atelier, etc., orice loc în care se muncește structurat, în echipă. Numai în română, moștenit din contactul cu otomanii, în special în Dobrogea, cherhanaua reprezintă exclusiv locul în care se pune peștele în lăzi și butoaie pentru că…

… era în mod vizibil singura activitate de manufactură organizată a localnicilor.

Odată cu începerea toamnei, este necesară o curățenie în cămară sau chiar o renovare a acesteia. Cămara este un spațiu secundar de depozitare, însă joacă un rol important în păstrarea alimentelor o perioadă lungă de timp, în special a conservelor și borcanelor de toamnă-iarnă.

Acum este momentul să ne gândim la ce fel de legume, fructe sau verdețuri conservăm pentru la iarnă, ce murături punem și ce fel de dulcețuri facem. Noi v-am pregătit o selecție cu cele mai importante conserve.

Chilerul este copia fidelă a magaziilor turceşti pentru cereale. Aici, ţăranul mai sărac ţinea cerealele, vinul făcut din propria vie, murăturile şi uneltele casnice. Ţăranul care era înstărit avea pivniţă şi hambar.

Pivniţa (hruba) reprezintă localul care trebuie să asigure condiţii optime pentru maturarea şi învechirea vinului.

Spre deosebire de cramă, pivniţa se amplasează îngropată în pământ, la adâncime de 4 până la 10 m, sub cramă sau în continuarea acesteia, atunci când se sapă în amonte. Pivniţa poate fi amplasată şi sub locuinţă.

Oamenii au învățat cum să facă vin uscat, fortificat, spumant. Și în secolul XV, a fost inventat un cub de distilare. Vinificatorii au descoperit că băutura familiară care a trecut prin ea primește nu numai o putere suplimentară, ci și un gust uimitor. Acest vin cu distilare dublă se numea țuică..

În general, aceasta nu este chiar o băutură, ci tehnologia pentru pregătirea ei. Cuvântul brandy provine de la expresia „vin ars”. În diferite țări, acest distilat a fost făcut puțin în felul său. Vom afla care este diferența dintre țuică, Cognac, Armagnac, metaxa greacă, grappa italiană, tequila sau rom. Acestea sunt tot feluri de țuică..

Fie că a ajutat la trecerea peste încercările vieții, fie că a acompaniat momentele fericite, alcoolul a însoțit dintotdeuna omul. Aproape fiecare civilizație care a existat vreodată pe fața pământului a descoperit rețeta preparării berii, fermentării vinului sau a distilării băuturilor spirtoase.